TUNS, RAS SI FREZAT
de Andrei Iliescu

În faţa unei frizerii, mă simt ca un băieţel la intrarea într-un magazin de maşinuţe şi roboţi. Am intrat în multe asemenea prăvălii, pe nenumărate străzi ale lumii. Oriunde s-a intimplat sa ma aflu, in est sau în vest, în sărăcie sau bunăstare, de fiecare dată, am avut aceeasi senzaţie : frizeria are această capacitate miraculoasă - ingheata timpul, opreste raul, „tunde” frustrarile si „rade” furia. De aceea oamenii sunt tunsi sau barbieriti, oriunde in lume, in cele mai importante momente ale vietii: de Craciun, de Pasti, Ramadan sau Hanukah, ori inainte de absolvirea scolii, cand se casatoresc, si chiar inaintea inmormantarii.

Un frizer n-are nevoie de prea multe efecte speciale pentru a-si amenaja micul lui univers. La Varanasi, pe malul Gangelui, sunt de ajuns un scaun şchiop şi o prelată de pânză roasă de vreme. Doi paşi mai la vale, cenuşa morţilor întunecă apele fluviului. În Lisabona, frizeria e locul de întâlnire al microbiştilor. Printre poze de famile, premii, diplome, icoane sau colectii de tot felul, frizerul este si preot, dar si psiholog. În Turcia ori Palestina, frizeria e locul unde, la un pahar de ceai, poţi discuta ore întregi cu oameni pe care nu i-ai văzut în viaţa ta. La poalele dunelor din Merzouga sau între zidurile Ierusalimului, la Havana sau Sharjah, Antakia sau Kathmandu, clopoţelul care sună atunci când intri într-o frizerie are acelaşi efect universal valabil: îţi laşi supărările şi grijile la uşă, te împaci cu tine însuţi, si dintr-o data omul cu halat alb şi zâmbet colorat devine cel mai bun prieten pe care l-ai avut vreodată.